Reuniunea Prezidiului Congresului Internațional al Industriașilor și Antreprenorilor |
Monday, July 25 2016 16:39 |
La Moscova a avut loc reuniunea Prezidiului Congresului Internațional al Industriașilor și Antreprenorilor( CIIA). Ședința prezidiului (CIIA) a fost condusă de președintele Consiliului Congresului Internațional al Industriașilor și Antreprenorilor Domnul Vasile Tarlev. La această ședință Prezidiul Congresului Internțional (CIIA) a examinat și unele cereri, adoptînd decizii privind aderarea la Congresul Intențional a "Institutului pentru Strategii Economice", compania SIBIR Gmbh (Berlin, Germania), Fondului independent de cercetare "Institutul securitate și dezvoltare durabilă ", " Asociația Marechal "(Franța). Președinților Asociațiior care au fost acceptați ca membrii ai Congresului Internațional le-au fost înmînate certificate de membru. De asemenea, la această ședință au fost discutate și întrebările "Cu privire la dezvoltarea în continuare a Congresului Internațional (CIIA) și organizațiile sale afiliate cu organizațiile internaționale, interguvernamentale și regionale". "Cu privire la starea generală a Congresului Internațional(CIIA), precum și propuneri pentru îmbunătățirea activității sistemul de management al Congresului Internațional(CIIA)". Pentru examinare și luare în considerare Prezidiul Congresului Internațional a pregătit o serie de propuneri pentru consolidarea și eficientizarea viitorului organizației și îmbunătățirii structurii de management, precum și propuneri de participare a Congresului Internațional(CIIA) la realizarea unor proiecte economice actuale cu caracter internațional . De asemenea, în cadrul ședinței Prezidiului Congresului Inernațional (CIIA), a fost luată decizia de optimizarea și modernizarea structurii executivului. РЕШЕНИИ ПРЕЗИДИУМА СОВЕТА МЕЖДУНАРОДНОГО КОНГРЕССА ПРОМЫШЛЕННИКОВ И ПРЕДПРИНИМАТЕЛЕЙ: Об учреждении памятного знака «25 лет МКПП» О практических мерах по подготовке и реализации программы «МКПП-Европа» О приеме в члены МКПП Организации международного делового сотрудничества |