Mesaj Informațional |
Luni, 28 Aprilie 2014 13:54 |
Pe data de 24 aprilie, 2014 în Moscova a avut loc întrevederea președintelui Congresului Național al Industriașilor și Antreprenorilor din Moldova, co-președintelui partidului “Renaștere” d-lui Vasile Tarlev cu vice-președintele Consiliului Superior al Consiliului “Uniunii antreprenorilor și pensionarilor din Rusia”, redactorul șef al ziarului “Timpul de la Kremlin”, d-l Victor Andreiciuc.
În cadrul vizitei au fost discutate întrebări actuale din viața social-politica din Moldova și Rusia. Părțile au discutat obiectivele privind dezvoltarea și aprofundarea relațiilor bilaterale de cooperare și acordarea ajutorului reciproc. Un accent deosebit a fost pus la ce ține de subiectul viitoarelor alegeri parlamentare din Moldova, în luna noiembrie, 2014. Vasile Tarlev, prim-ministrul Republicii Moldova (2001-2008 anii) a menționat că procesul electoral din 2014 poate afecta radical situația social-politică și economică din Republica Moldova, inclusiv ce ține de determinarea viitorului vector a dezvoltării statului. Partidul „Renaștere” din Republica Moldova consolidează și este capabil să obțină unul din cel mai bun rezultat electoral din țara. Luînd în considerare cele expuse mai sus, Dumnealui a menționat, că noi preconizăm să dezvoltăm cooperarea cu “Uniunea antreprenorilor și pensionarilor din Rusia» care dispune de resurse considerabile organizatorice, informațional-analitice, metodologice, căt și de structura consolidată a specialiștilor de studierea opiniei publice etc. D-l Victor Andreiciuc a subliniat că “Uniunea antreprenorilor și pensionarilor din Rusia” precum și partenerii săi politici și din mediul de afaceri au acumulat experiența vastă în respectarea drepturilor civice. În ultimii 20 de ani Moldova face parte din sfera intereselor geopolitice ale statelor europene și SUA. Aceste procese sunt nu numai dureroase, dar și fatale pentru supraviețuirea statalității sale. Conducerea Uniunii acordă sprijinul tuturor puterilor democratice, inclusiv partidului «Renaștere» și este pregătită să acorde sprijinul necesar instituțional, economic și politic și în procesul electoral - parlamentar, care va avea loc în toamna anului 2014. Părțile au convenit să organizeze următoare ședința la nivelul delegațiilor în luna mai 2014. În cadrul întrevederii au participat membrul Comitetului Executiv al “Uniunii antreprenorilor și pensionarilor din Rusia pensionarilor” , d-l Nagerneac și directorul executiv, d-na Suhova. În cadrul vizitei d-l Vasile Tarlev a fost însoțit de personalități politice și publice din Republica Moldova Serviciul de presa al UAPR |